Ce poate fi aceasta "Descriere în anonimat!"?
Nimic special !
Este doar descrierea unui simplu drum asa zis "acasă-liceu, liceu-acasă" .
Nu pot începe fără a descrie micile amănunte dinainte pășirii pragului spre școală. Asa ca pot spune ca : în fiecare dimineață la ora 6:30 suna telefonul (bineînțeles cu o alarma ce te face sa te dai jos și sa fugi unde vezi cu ochii). Fara a face referire la "omagiile" de dimineața aduse școlii, ma pregătesc pentru aceasta ...
Scurta introducere nu ? Asa ziceam și eu ! Nu cred ca cineva ar putea descrie un "peisaj mirific" într-o dimineață de iarna (-16, -17⁰).
Trecem peste toate detaliile minore, și ieșim pe ușa.
In întîmpinarea mea apare zilnic, femeia de serviciu, ii dau buna-ziua, și-mi vad de drum.
Pana sa ajung în stația de autobuz, mai zăresc pe ici pe colo cate-un degerat (sau degerata) care-și blestema zilele de elev.
In stație însa, e cu totul alta atmosfera.
Pot afirma ca se formează trei tabere. Prima tabăra, dominata de asa zisele „persoane varstnice” (mai pe românește: boșorogi și hodoroage), care te privesc de parca ai fi fiul/fiica „Domnului Băsescu”.
A doua tabara este populata de cei care trec pe lîngă tine, fără sa se uite, te calcă pe picioare, îți mai dau cate un brînci ca sa se poată simți bine, dacă nu te lovesc cu cate un ghiozdan peste fata, trebuie sa fii fericit ca ai scăpat azi (însa maine nu știi ce surprize te așteaptă) sau, simple persoane care se uita la tine, si se uita, si se uita în continuare pana vine autobuzul.
A treia categorie, este cea plina de viata, chiar și la ora 7 dimineața. Sunt majoritatea care rad cu gura pana la urechi de la orele matinale, pana la cele ale pranzului. Glumesc, arata cu mainile în stanga și-n dreapta, o indispun pe cea care vinde bilete de autobuz întrebînd din 5 în 5 minute la ce ora vine autobuzul, și asa mai departe.
Cand pare ca autobuzul, într-un final glorios, își face apariția la celalalt capăt al străzii, toată lumea se îmbulzește sa prindă un loc, chiar dacă va mai dura ceva pana autobuzul sa staționeze.
Urcat în autobuz, pătrunzi parca într-o alta lume. Vezi fel de fel de fete speriate, adormite, nedormite, înfometate, înfrigurate, însetate încît nu mai știi nici tu ce fel te vad alții.
Nu lipsesc, bineînțeles, „micile evenimente pensionare”. Vezi cate unu care se urca în autobuz, și nu te lasă sa mai cobori, iar dacă îl rogi frumos sa se dea, te face (fie ca vrei, fie ca nu) sa „te mai naști odată”. Observi pe-alocuri ... fete strivite de geamuri, maini stalcite printre barele de susținere, bilete scăpate pe jos, tineri/bătrîni care înjura controlorii, zicand în continuu fie ca sunt studenți și au gratuitate, fie ca sunt veterani/pensionari/bolnavi nu stiu de care si asa mai departe.
Cand pornește motorul, parca se face liniște. Spera toată lumea sa se mai încălzească puțin, sau mai exact sa coboare dintre toți obosiții care nu se dau de pe picioarele tale (sau chiar de pe tine).
Drumul decurge relativ bine pana la prima stație, unde, văzînd ca „încăperea” este foarte plina, Cate-un boșorog cu un pitic pe creier -de dimensiunile ușilor- se împinge în toată mulțimea care se chinuie încă sa mai respire.
La a doua stație, frumos intitulata „Țiglina 1” pe puțin ¾ din autobuz trebuie sa coboare, fiind zona a trei licee, și punct de preluare a altor mijloace de transport.
Dupa ce cobori din autobuz, mai extaziat ca după o cursa de 1000 metri garduri, te îndrepți spre semafor, unde, întîlnești iar acele „persoane varstnice” care te privesc lung. Unele cad în melancolie, începînd sa vorbească singure despre fiu-su plecat nu știu unde la facultate, sau fiica-sa care și-a găsit loc de munca în afara, și nu mai vine sa o vadă, sau chiar au de comentat despre ținuta ta.
Auzi uneori, ca de la liceu, ajungi la facultate. De exemplu, în cazul in care nu porti pe umeri un ghiozdan ca sa-ti indoaie spatele, si ai in mana o mapa, treci imediat de la clasa a IX a, pe undeva pe la facultate, oricare ar fi ea.
Dupa ce treci si strada, dai de persoane care mai de care mai infometate, ce-si gasesc refugiul la fabrica de paine.
Nimic nou, dar cu toate acestea, drumul pana la scoala devine palpitant, uneori chiar amuzant.
Inapoi acasa, e cu totul altceva, mai ales daca iesi pe la 2-3 de la ore. Gasesti acum cozi la covrigi, fornetti, si bineinteles la ”Golden Chicken” unde toti infometatii se incumeta sa-si lasa banii de pachet.
Te rogi sa vina un autobuz cat mai repede sa te duca acasa sa scapi de toti care se uita la tine cu ciuda, ca tu mananci un covrig cald, si ei degera langa tine.
Si cum dorintele nu se intampla mereu atunci cand noi vrem, ramai sa atepti autobuzul chiar si 40 de minute, ca doar nu se supara nimeni, frigul te mentine in forma, si cei care sunt cu tine, si carora le-a venit mai devreme un autobuz, rad la tine si te saluta din mers.
Despre „starile sociale” de pranz, nu prea am ce zice. In majoritatea cazurilor sunt identice.
Cam atat, momentan, despre un mic drum „acasa-liceu, liceu-acasa” (binevenit din partea Ce.Ne.Ce.Ne.-ului :) )
P.S: Prin acest mic anunti facem apel catre toti pensionarii care nu au ce face dimineata la 6-7 acasa ! DOMNIIILOORRR, STATI ACASA SI LASA-TI-I PE ELEVI SA MEARGA LA SCOALA ! nu avem nevoie de locuri ocupate degeaba in autobuz !
Cu Glorios Sfarsit
Va Saluta Andreea,
Direct de pe lina 19-20 „Gara CFR-Complex Siret”
Si ....
Intrebarea zilei:
* Primesti bani inapoi daca taxiul merge cu spatele?
