Mama-i numai UNA !

 Mi-am amintit zilele astea bancul cu "Mama-i numai UNA! " . Asta m-a facut sa ma gandesc la MAMA. Logic! Si, m-am straduit sa incerc, sa fac o "lista" . Ce lucruri MARI, interesante, inteligente, folositoare, am invatat de la mama. Iata cam cum arata lista:
- Mama m-a invatat SA APRECIEZ O TREABA BINE FACUTA:
"Daca vreti sa va omorati intre voi, mergeti afara. De-abia am
terminat de facut curat!"
- Mama m-a invatat ce e RELIGIA:
"Roaga-te sa iasa pata aia din covor!"
- Mama m-a invatat ce e LOGICA:
"Pentru ca asa am zis eu,de-aia!"
- Mama m-a invatat ce e IRONIA:
"Plangi in continuare, si o sa-ti dau eu motive pentru care sa plangi!"
- Mama m-a invatat ce e CONTORSIONISMUL:
"Uita-te la murdaria de pe ceafa ta! "
- Mama m-a invatat ce e VREMEA:
"Camera ta arata de parca a trecut o tornada prin ea!"
- Mama m-a invatat despre CICLICITATEA VIETII:
"Eu te-am facut,eu te omor!"
- Mama m-a invatat ce e RABDAREA:
"Asteapta numai pana ajungem acasa!"
- Mama m-a invatat CUM SA DEVIN UN ADULT:
"Daca nu mananci legume, nu o sa mai cresti niciodata!"
- Mama m-a invatat ce e GENETICA:
"Esti exact ca taica-tau! "
- Mama m-a invatat despre ARBORELE MEU GENEALOGIC:
"Inchide usa dupa tine. Ti se pare ca te-ai nascut intr-un cort? "
- Mama m-a invatat ce e INTELEPCIUNEA:
"Cand o sa fi de varsta mea, o sa intelegi! "
- Mama m-a invatat ce e JUSTITIA:
"Intr-o buna zi, o sa ai si tu copii. Si sper ca o sa fie exact ca si tine!"

La rascruce de fronturi ...

Ti-aduci aminte când zăceam, tăcut pe-o masa lunga,

Rânit de-al dragostei șuvoi, ce-avea sa ma străpungă ?

Tu nu știai, ca de departe, de pe un front îndepărtat,

Un mic soldat, cu răni adânci, îți scrie-îngrijorat.

Eu te cunosc de mai demult, dar nu știam atâtea,

Nu bănuiam trecutul tău, dar nici luciditatea.

Te-nfingi în inima oricui, și fără nepăsare

Ramai pe veci, etern soldat, pus doar la întâmplare.

Tu ești soldatul de pe-un front, încă necunoscut

Te zbați într-una, și rănești ... și pleci satisfăcut.

Asta-i menirea ta, a fost de-odinioară

Sa te strecori adânc aici, și sa o faci sa doară.

Pe frontul dragostei, soldat, tu lupta-n continuare,

Căci faptul ca m-ai cunoscut, n-a fost doar o-ntâmplare.

Acum te las, continua-ți lupta, doar ești al Domnului ales

Sa-mi fii alături, sa m-ajuți, sa-mi spui continuu: "te iubesc!".

Dorința de a fi iubit pentru ceea ce ești în tine însuți, este o reflectare a Inimii lui Dumnezeu care se oglindește în inima noastră.

Prietenia ... un simplu pas !

Se spune ca a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sincerități îl are întotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "când nu ascunzi nimic" celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce așteaptă de la tine sa ascunzi. 
Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea și ceea ce așteaptă altul de la tine sa spui. Daca ii mărturisești unei prietene ca e frumoasa și inteligenta, în timp ce ea nu e nici una nici alta, nu ești sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte puțin deșteaptă, ești sincer. Dar mărturisește-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca își macină timpul într-un mod stupid, ca traieste o himera, ca visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr și de fericire atunci sigur nu ești nici sincer, ești nebun. 

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu străin, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem înconjurați de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive. 
Sinceritatea este și ea, ca atâtea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente și orgoliu ce se numește prietenie și care, trebuie sa recunoaștem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata. În prietenie se întâmpla același lucru: ești iubit nu pentru ceea ce ești tu, ci pentru ceea ce vede și crede prietenul tău în tine. Tu, omul, ești sacrificat întotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poți da, ceea ce poți justifica, verifica, contrazice sau afirma în sentimentele prietenului. Si nu te poți plânge, pentru ca și tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" înțeleg suma posibilităților lui, voința lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.

Esti iubit pentru ca prietenii s-au obișnuit cu tine sa te vadă pe strada, sa te întâlnească la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obișnuit sa mergi cu ei la cinematograf, în vizita la cunoștințe, sa-ți placa, în general, ceea ce la place și lor, sa gândești, în general, ceea ce gândesc și ei. Unde ești tu în toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit și asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Dacă într-o zi vrei sa faci altceva decât ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

Prietenia e lucrul cel mai greu de explicat. Nu este ceva ce se poate invata la scoala. Dar daca nu ai invatat ce inseamna prietenia inseamna ca nu ai invatat nimic. – Muhammad Ali

Doar o asemanare infailibila ! (Fetita cu chibriturile)

Era dimineata si tocmai ma pregateam sa ies din camera de garda, dupa o noapte agitata cand ... in fata mea pe un scaun zaresc o fetita  - de-o frumusete rar intalnita- infrigurata, inghetata, cu mainile degerate de frig, cu parul umed. Statea inghesuita intr-un colt de colidor, intre perete si scaun, incercand in zadar sa se incalzeasca. 

Frumusete ca e ei, nu mai vazusem la nici o fata pana atunci. Blonda, creata, cu ochii albastri si-o privire-atat de blanda, parca-ti ungea inima, toate insa fiind rupte de o crunta realitate: iarna. 

Momentul in care am zarit-o pe hol a fost unul socant pentru mine. Prima imagine care mi-a aparut in fata ochilor, in momentul in care am zarit-o pe hol, a fost una singura Fetita cu chibriturile. Acea poveste care mi-a marcat copilaria, reusind sa ma faca sa inteleg ca trebuie sa ma multumesc doar cu ceea ce mi se da.

Aceasta copila, cu chip angelic gasise refugiu aici, intr-un hol in care mirosul intepator domnea. Era mai cald ca afara.Era bine.

Discutand cu ea, am realizat prin ce chinuri trecea. Parintii ei erau despartiti, mai exact tatal ei nici nu mai era ... iar mama o alungase de acasa din cauza saraciei. Inima mi se inmuia pe masura ce ma adanceam in povestea fetei. Niciodata nu intalnisem un asemenea caz. Doream sa o ajut intr-un oareacre fel ... dar era imposibil. Locuind cu parintii mei nu o puteam duce acasa la mine.

Este crunt sa iti doresti din toata inima sa ajuti pe cineva, insa fara sa reusesti. Am lasat-o peste noapte in spital, a doua zi venind cu haine noi, luate de pe la prieteni, apropiati ... si am incercat sa-i ofer in limita posibilitatilor macar un mic schimb. Apoi am poftit-o la masa, chiar la mine acasa profitand de faptul ca eram singura. A mai incercat sa-mi povesteasca cate ceva din cele petrecute de ea pana acum ... insa nu erau evenimente foarte concrete. Era foarte confuza si nu stia cum a ajuns dintr-o familie unita, pe strada, apoi luand masa alaturi de mine. Era doar o fetita de 12 ani, nici aia impliniiti ... Nu ma cunostea. Nu indraznise nici macar sa ma intrebe cum ma numesc. Era foarte timida. Imi multumea cu fiecare ocazie pentru ca am reusit sa-i imbunez cat de cat situatia. 

Stiam ca dupa ce va pleca de langa mine, se va intoarce tot pe strada, tot in frig... acolo unde nici un copil de varsta ei nu ar vrea sa fie. Am pus pe foaie toate posibilitatile de a o ajuta, tot facand paralele cu povestea maicamii din copilarie. Nu doream ca aceasta frumoasa fata sa treaca prin acelea-si chinuri. 

In final fata a ajuns la un camin, apoi a fost luata in plasament de niste parinti cu o inima mare, ce i-au oferit tot ce si-a dorit, tot ce a vrut pana acum si tot ce nu a putut primi. 

Dimineata aceea m-a marcat total. Am fost multumita de implicarea mea, si de faptul ca am putut ajuta o persoana care o pot numi speciala, desi nu o cunosc.

Inchei printr-un simplu citat : "Familia este prezenţa esenţială, acel ceva care nu te părăseşte niciodată, chiar dacă constaţi că trebuie să o părăseşti"

Asemanare II .

00:48 !

Pași dați trecutului ...

Cu toții știm ca în sufletul nostru exista un "locușor" aparte numit acasă. Acest ''acasă'' reprezinta locul unde te-ai născut, unde ai copilărit, unde ai crescut, și unde în final te întorci pentru a-ți aduce aminte ca tot ceea ce a fost mai frumos în viata ta a trecut.
Nu m-am gândit niciodată pana acum cât de greu îmi va fi, ca peste ani, când ma voi întoarce în locurile copilăriei, sa ma abțin sa nu vărs măcar o lacrima.
Exista însa unele lucruri care, vrând/nevrând ți le amintești. Te gândești la simplu fapt ca ai fost la acea vârsta, "vârsta tuturor posibilităților" când erai ajutat de oricine, iar orice iți doreai ți se da. Realizezi însa prea târziu ca vremea aceea a trecut. Când erai mic, iți doreai sa fii mare. Acum când ești mare, încerci sa întorci timpul înapoi ... însa nu poți.
Porti vesnic un monolog cu tine insuti, spunandu-ti ca a venit acea vreme, acea vreme pe care o asteptai cu nerabdare, si parea ca nu mai soseste. Iti pare rau pentru mentalitatea avuta, si-ti regreți ziua în care ți-ai dorit, sa lași deoparte copilăria, sa te maturizezi, sa pleci de la casa părinteasca, de lângă părinti, și sa-ți constitui propriul viitor. Ești conștient de asta, dar nu vrei sa-ți faci inima amara recunoscând .
Sunt pași dați trecutului ... uitării ! In mintea ta acum, doar veșnice-amintiri .
Privești fotografia in care erai copil, și-ți inneci amarul cu câteva cuvinte rostite simplu "a fost odată". Erai un tânăr plin de viata, ce n-avea habar de noțiunea timpului. Alergai peste tot, și nu stăteai locului o clipa. Plângeai când nu ți se dădea ceva, înmuind inima tuturor, și în final, obținându-ți meritat-l "premiu". Ia gândește-te ! Mai poți acum proceda asa? Cine iți va mai întinde mana atunci când cazi ? Cine te va mai sprijini la greu ? Si pe al cui umăr vei mai plânge la necaz ? Răspunsul e doar unul, și e foarte simplu : nimeni .
Scormonești trecutul cu bătrânii tai ochi, însa nu vezi nimic. Nu vei mai reuși niciodată sa fii ceea ce ai fost.
Trecutul te înfășoară, și te va înfășura oricât l-ai surghiuni în mintea ta .

Ce este acum în mintea ta?
Dar oare trecutul se poate uita ? Oare căința ucide memoria?

Scrisoarea a III a

Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer
Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de
metrou...
-N-a venit Maria Ta, zise el privind in
jur....
-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa
Carrefour.

Asteptand vreo 5 minute , isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un
X5.
Si din el coboara Mircea, in bermude si
opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un Sony Vaio, care-l tine la subrat.
Agitat, la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil

-Tu esti Mircea
...-Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici
prea des,
Si-am luat-o ... pe centura, indrumat de GPS!
Acum am parcat masina.. Unde esti, ca vin la tine...

-Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre
mine.
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un
chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan' la moarte cu ai turcului spahii.

-Baiazide, sti ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,... dar la Heroes in
retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea , daca ai wireless , sa jucam
conQUIZtador

-Cum cand turcii-mi sunt in vama , si-am venit din
Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare
cool
Eu nu-s disperat
ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte Varna , Bilist sau
Oituz...

-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un
buzz
-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste, iar tu
faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum
razboi.

-Cum vrei tu, marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe YouTube, cu-ai tai morti,
videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana
rupta.
Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n
geam ,
pe-un bilet scris
Scuze.V-am blocat o roata, c-ati parcat pe
interzis...

Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de
bip-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n
Jeep-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine!
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.


-Baiazid , hai sa ne batem....!! , Unde
esti, de ce nu vii

-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe
masa...
Raspunse-ncordat sultanul dintro tufa mai retrasa.
-N-am stiut ca la fast-foud- uri nu e bine
sa mananci,
Mai ales in Romania , fiindca risti sa pleci pe
branci...
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma a fost o
farsa.
Da-ne niste triferment si-o sa facem
cale-ntoarsa ....

Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca fast-food- ul face
bine.
Asta-i tot...Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica
Turcii l-au vazut pe Mircea si-au facut pe ei de
frica...

Amintirea este lucrul cel mai frumos al uitării !

Într-o zi pe când stăteam și răsfoiam întâmplator dicționarul explicativ al limbii romane, printre pagini vechi și uitate de mult, întâlnesc un cuvânt ce-mi stârnește mici mâhniri sufletești .
''Amintiri''. Continui sa citesc explicația asa zisa 'științifică' enumerând tot felul de baliverne care chiar ma plictiseau la vremea aia : AMINTÍRE, amintiri, s.f. I. Faptul de A(-și) aminti. * Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. Stăteam și ma gândeam la ce îmi folosesc toate astea ? Viziunea proprie asupra acestui cuvânt era una singura, amintirea este acel lucru din interiorul nostru ce nu va dispărea niciodată. Continui sa răsfoiesc din plictiseala tot felul de cărți vechi, chiar de pe vremea bunica-mii, una din ele fiind chiar de expresii și proverbe. Tot ce era acolo era alandala. Nu se ținea cont de o ordine alfabetica sau de vreun alt criteriu. Pur si simplu fraze aruncate aiurea pe foaie. Îmi aruncam privirea și zâmbeam 'pe sub musteti' când vedeam câte un rând scris mai strâmb de nu se înțelegea nimic.
In ciuda faptului ca era o carte veche, cu nenumărate greșeli de tipografie, ea ascundea asa zisele mistere legate de 'amintire'. Tin minte ca selectasem câteva care ma impresionaseră, și le notasem pe un caiet...sau o agenda, dar pentru faptul ca m-au atras atât de mult au rămas în mintea mea pana acum.
"Amintirea este trandafir din aceeaşi tulpină cu realitatea, dar fără spini." Simple cuvinte așezate într-o propoziție, având însa un sens special. Multe alte fraze de genul am întâlnit legate doar de amintiri.
Dupa ce am terminat-o si cu cartea ... doar prea mult strica ... ma gândesc sa ma duc sa o mai sacai pe mama vreo doua trei minute, pana se enervează și ma expediază de graba din preajma ei . Si-am început sa-i spun vrute și nevrute despre ceea ce citisem si despre fostele ei carți din liceu, în ideea de a o plictisi și de a-mi împlini dorința menționată mai sus. Insa nu a fost asa...
A fost profund uimita de faptul ca pe mine ma interesa asa ceva. Știa ca de obicei preocupările mele atingeau doar subiecte apocaliptice sau legate de alte tâmpenii (vârsta-i de vina!-sau cel puțin asa îmi spun mereu cu gândul ca mai am o șansa sa îmi revin la normal). Am început sa împart mai o idee, mai alta ... pana am ajuns sa 'depanam amintiri' încă de când eram eu "în feşe" și pana acum când mai am puțin și-mi iau tălpășița de-acasă !
Tinand cont ca se face din ce in ce mai tarziu iar maine iar trebuie sa imi fac mila de telefon cand il vad cand suna la 06:00, si sa-l mai crut odata ... ar cam trebui sa nu ma mai intind cu gargara si sa pun capat acestei lungi si plictisitoare insiruiri de idei.
Iar pentru ca finalul sa fie la fel de "interesant" ca restul continului ... putem sa-l facem intr-o maniera de "poveste" spunand ca ...
AM INCALECAT PE-O ŞA, SI V-AM SPUS POVESTEA MEA !