Într-o zi pe când stăteam și răsfoiam întâmplator dicționarul explicativ al limbii romane, printre pagini vechi și uitate de mult, întâlnesc un cuvânt ce-mi stârnește mici mâhniri sufletești .
''Amintiri''. Continui sa citesc explicația asa zisa 'științifică' enumerând tot felul de baliverne care chiar ma plictiseau la vremea aia : AMINTÍRE, amintiri, s.f. I. Faptul de A(-și) aminti. * Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. Stăteam și ma gândeam la ce îmi folosesc toate astea ? Viziunea proprie asupra acestui cuvânt era una singura, amintirea este acel lucru din interiorul nostru ce nu va dispărea niciodată. Continui sa răsfoiesc din plictiseala tot felul de cărți vechi, chiar de pe vremea bunica-mii, una din ele fiind chiar de expresii și proverbe. Tot ce era acolo era alandala. Nu se ținea cont de o ordine alfabetica sau de vreun alt criteriu. Pur si simplu fraze aruncate aiurea pe foaie. Îmi aruncam privirea și zâmbeam 'pe sub musteti' când vedeam câte un rând scris mai strâmb de nu se înțelegea nimic.
In ciuda faptului ca era o carte veche, cu nenumărate greșeli de tipografie, ea ascundea asa zisele mistere legate de 'amintire'. Tin minte ca selectasem câteva care ma impresionaseră, și le notasem pe un caiet...sau o agenda, dar pentru faptul ca m-au atras atât de mult au rămas în mintea mea pana acum.
"Amintirea este trandafir din aceeaşi tulpină cu realitatea, dar fără spini." Simple cuvinte așezate într-o propoziție, având însa un sens special. Multe alte fraze de genul am întâlnit legate doar de amintiri.
Dupa ce am terminat-o si cu cartea ... doar prea mult strica ... ma gândesc sa ma duc sa o mai sacai pe mama vreo doua trei minute, pana se enervează și ma expediază de graba din preajma ei . Si-am început sa-i spun vrute și nevrute despre ceea ce citisem si despre fostele ei carți din liceu, în ideea de a o plictisi și de a-mi împlini dorința menționată mai sus. Insa nu a fost asa...
A fost profund uimita de faptul ca pe mine ma interesa asa ceva. Știa ca de obicei preocupările mele atingeau doar subiecte apocaliptice sau legate de alte tâmpenii (vârsta-i de vina!-sau cel puțin asa îmi spun mereu cu gândul ca mai am o șansa sa îmi revin la normal). Am început sa împart mai o idee, mai alta ... pana am ajuns sa 'depanam amintiri' încă de când eram eu "în feşe" și pana acum când mai am puțin și-mi iau tălpășița de-acasă !
Tinand cont ca se face din ce in ce mai tarziu iar maine iar trebuie sa imi fac mila de telefon cand il vad cand suna la 06:00, si sa-l mai crut odata ... ar cam trebui sa nu ma mai intind cu gargara si sa pun capat acestei lungi si plictisitoare insiruiri de idei.
Iar pentru ca finalul sa fie la fel de "interesant" ca restul continului ... putem sa-l facem intr-o maniera de "poveste" spunand ca ...
AM INCALECAT PE-O ŞA, SI V-AM SPUS POVESTEA MEA !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu